Blogger isi prezinta oferta de servicii pe prima pagina: Publicare idei, Primiti aprecieri, Afisati fotografii, Deveniti mobil.... Deveniti mobil?! Cum adica... Multumesc frumos dar imi place sa fiu om, nu trebuie sa bag degetele in priza ca sa ma incarc si daca pic pe scari nu imi pierd memoria(sau cel putin nu in mod normal) si clar nu are cum sa ma scape cineva in buda scolii ( slava Domnului!! ).
Inca o traducere nefericita din limba engleza, dar cel putin de data asta mi-a starnit un zambet. Alte exemple mai stiti??
Departe...
"Priveam in gol, departe de Pamant:
Unde-o fi iadul? Unde e cerul sfant?
O voce trista spuse: Cer si Iad,
Ce le mai cauti? Chiar in tine sunt! "
(Omar Khayyam - Catrene http://agonia.ro/index.php/author/0002697/index.html )
Nu este vorba despre un caz clinic de disociere a personalitatii, sindrom bipolar maniaco-depresiv. Este vorba despre noi... Noi suntem Iadul si Raiul. Sunt in noi si in afara noastra ca rezultat al activitatii zilnice. Iadul din afara este haosul intern. Sufletele noastre nu au fost blestemate, doar au fost lasate sa se manifeste in voie, sub sabia liberului arbitru. Cine poate explicita mai bine decat acest catren conditia noastra umana?? Este trist si evident... Suntem mult mai fragili decat ne-am dori sa fim si oricat am lupta nu vom deveni mai puternici. Cui trebuie sa demonstram ca putem? Noua sau celor din jur??
http://en.wikipedia.org/wiki/Omar_Khayy%C3%A1m
Unde-o fi iadul? Unde e cerul sfant?
O voce trista spuse: Cer si Iad,
Ce le mai cauti? Chiar in tine sunt! "
(Omar Khayyam - Catrene http://agonia.ro/index.php/author/0002697/index.html )
Nu este vorba despre un caz clinic de disociere a personalitatii, sindrom bipolar maniaco-depresiv. Este vorba despre noi... Noi suntem Iadul si Raiul. Sunt in noi si in afara noastra ca rezultat al activitatii zilnice. Iadul din afara este haosul intern. Sufletele noastre nu au fost blestemate, doar au fost lasate sa se manifeste in voie, sub sabia liberului arbitru. Cine poate explicita mai bine decat acest catren conditia noastra umana?? Este trist si evident... Suntem mult mai fragili decat ne-am dori sa fim si oricat am lupta nu vom deveni mai puternici. Cui trebuie sa demonstram ca putem? Noua sau celor din jur??
http://en.wikipedia.org/wiki/Omar_Khayy%C3%A1m
Miercuri...
(o amintire)
Este scenariul acesta cunoscut cuiva??
O zi ca oricare alta... O ceasca de ceai (de data asta) , aceeasi stare de semi-trezie, aceleasi fete plictitsite care se straduiesc sa zambeasca omului care resimte diminetile ca pe niste treziri din coma, sau dimpotriva..aceleasi persoane enervate care trantesc obiecte, pufnesc, se uita urat si parca incearca din rasputeri sa iti strice dimineata(dar esti prea adormit ca sa iti mai pese). Da.. o dimineata banala. Si cand totul e banal , clar problema se afla la purtator ... pentru ca totul este banal atata timp cat refuzi sa vezi hazul lucrurilor, dar eu m-am plictisit sa caut frumosul...de ce nu poate sa vina la mine? pur si simplu... sa il intalnesc, sa ma socheze,sa ma entuziasmeze, sa ma mobilizeze si sa incep sa il studiez, sa inceapa sa ma pasioneze si apoi, cand ii voi termina disectia sa ma simt satisfacut "ca am facut-o si pe asta". Nu! Niciodata lucrurile nu stau asa...Viata ar fi la fel de plictisitoare, pentru ca mereu caut altceva si cu siguranta lucrurile cu adevarat interesante s-ar demonetiza daca ar veni pe banda rulanta.
Pana acum credeam ca nu sunt o persoana greu de multumit, dar lucrurile evident s-au schimbat, si e firesc sa evoluez ... doar asta caut. Dar acum parca stagnez... Astept ceva si nu stiu ce, vreau ceva nou, dar nu am nici cea mai vaga idee ce ar putea fi, vreau o schimbare de directie, dar oare as putea sa ii fac fata?
Este scenariul acesta cunoscut cuiva??
O zi ca oricare alta... O ceasca de ceai (de data asta) , aceeasi stare de semi-trezie, aceleasi fete plictitsite care se straduiesc sa zambeasca omului care resimte diminetile ca pe niste treziri din coma, sau dimpotriva..aceleasi persoane enervate care trantesc obiecte, pufnesc, se uita urat si parca incearca din rasputeri sa iti strice dimineata(dar esti prea adormit ca sa iti mai pese). Da.. o dimineata banala. Si cand totul e banal , clar problema se afla la purtator ... pentru ca totul este banal atata timp cat refuzi sa vezi hazul lucrurilor, dar eu m-am plictisit sa caut frumosul...de ce nu poate sa vina la mine? pur si simplu... sa il intalnesc, sa ma socheze,sa ma entuziasmeze, sa ma mobilizeze si sa incep sa il studiez, sa inceapa sa ma pasioneze si apoi, cand ii voi termina disectia sa ma simt satisfacut "ca am facut-o si pe asta". Nu! Niciodata lucrurile nu stau asa...Viata ar fi la fel de plictisitoare, pentru ca mereu caut altceva si cu siguranta lucrurile cu adevarat interesante s-ar demonetiza daca ar veni pe banda rulanta.
Pana acum credeam ca nu sunt o persoana greu de multumit, dar lucrurile evident s-au schimbat, si e firesc sa evoluez ... doar asta caut. Dar acum parca stagnez... Astept ceva si nu stiu ce, vreau ceva nou, dar nu am nici cea mai vaga idee ce ar putea fi, vreau o schimbare de directie, dar oare as putea sa ii fac fata?
Vlad hates you all....
(continuare)
Spuneam intr-o postare anterioara cat de mult ma derajeaza "miserupistii", oamenii indiferenti. Intr-adevar sunt momente ale vietii noastre cand chiar nu ne pasa de cei din jurul nostru si singurul obiect al preocuparii noastre estre propria persoana. Pot sa inteleg acest lucru, dar nu pot sa inteleg cum unii oameni se pot lasa dominati de aceasta stare de spirit, cum se pot lasa redusi si ignoranti de barajul construit in jurul lor cu pretextul menajarii vietii lor interioare. Acestia se conserva in permanenta pentru ceva...ce?? nici ei nu stiu.
Weekendul acesta a avut loc un eveniment la care au participat oamenii pe care eu ii ador, pentru simplul fapt ca mai adauga putina culoare in paleta firilor si starilor de spirit din jurul meu, pentru ca se implica, pentru ca aspira la ceva. Sunt oameni extraordinari care au facut un mic sacrificiu pentru arta, si-au dat din timpul liber pentru drama, si cu toate ca nu toti au fost castigatori (cu diploma in mana) nu s-au lasat afectati, nu s-au urat unii pe altii, spiritul competivitatii nu a fost dus la extrem. In schimb toti vorbeau, se laudau unii pe altii si nu cu falsa modestie, ci in cel mai natural mod posibil, toti erau prieteni.
La acest eveniment ( Concursul de monologuri in limba engleza "Speak Out" organizat de EDAR) castigatorul a fost colegul nostru Claudiu Uscatu...bine...castigatorul...El era cel care avea scris pe diploma "Premiul I" si bucata de plexiglas inscriptionata cu titlul concursului. In opinia mea toti au fost castigatori, pentru ca la sfarsitul zile erau multumiti de prestatia lor pe scena, but as ambitious as ever. Rezultatul era asteptat. Interpretarile lui Tibi au fost aplaudate, laudate, chiuite ... au facut atmosfera in sala. Nimic greoi, nimic serios, ci o combinatie reusita de umor si de inocenta in doze mici. Cine se simte in pielea lui pe scena, fie ca vrea, fie ca nu vrea, se vede...si publicul intotdeauna simte. Felicitari omule!!
Da...se poate si altfel. Putem sa zambim, sa ne bucuram pentru altii... dar cat de des o facem? Am o senzatie de fericire maxima cand vad ca undeva, chiar exista oameni carora nu li se rupe. Va multumesc!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)