Arc-en-ciel

CURCUBEU PESTE GENERATII
de Lorin-Bogdan Popescu
I

Cea mai mare plăcere a mea este să stau de vorba cu copiii. Cu copiii de orice vârstă, de la cei 4 ani ai fetiței colegei mele de birou (care m-a fermecat pentru eternitate când mi-a destăinuit că ea crede că oamenii - maică-sa era insărcinată cu soră-sa - apar, așa, ca florile: trebuie că există, undeva, niște semințe de oameni, a zis, scormonind pământul unui ghiveci din care răsărise o mușcată) și până la vârste mult înaintate, oameni de care ai zice că sunt peste măsură de serioși - fiind peste măsură de bătrâni (până să cresc îndeajuns încât să funcționeze Logica, nu o data bunicu-meu matern îmi dădea de furcă, "Bogdane, ia du-te până în camera de dincolo și vezi dacă nu sunt acolo, zicea, da' caută-mă bine!", cand voia să ”tragă” câte o țigară).
La fix 11 ani de la terminarea clasei a XI-a m-am întâlnit cu (sic!) copiii clasei a (încă o dată sic!) XI-a F din liceul unde am absolvit (astăzi, colegiu!), o clasă plina de (după cum se va vedea) tineri care aduc cu ei stranii coincidențe: chipul lui Vlad Vinereanu este, după cum scriam în alt articol, adânc anocrat în copilăria mea, Catrinel Antonie se recomandă Caty (numele muzei mele pentru o carte de Fizică pe care mi-am propus s-o scriu până mor), Tibi are veleități de actor (și eu!), Andra are un fermecător accent moldav - deși bine disimulat (și jumătate din familia mea e moldoveană), Irina Paraschiv seamănă, leit-poleit cu o fostă iubită, Irina Tipi cu o alta. Am înnebunit eu? Nu, n-am înnebunit, unul din profesorii clasei, fost profesor de-al meu, îmi spunea că asta e o clasă în care mi-ar fi plăcut să fiu: Fete frumoase, băieți haioși. Nu știu de băieți, dar de fete sunt sigur!
Eu și tinerii trimbulinzi ne știam, însă, de mai demult: prin intermediul blog-ului clasei lor si celor ale lor, personale. Cu care eu, negăsind nimic mai bun de făcut, am pierdut zile și nopți întregi citind, scriind (comentarii și articolul acela pentru revista școlii), privind pozele făcute de ei. Iată că a venit timpul să le pierd iarăși.

II

Dintre greșelile vieții mele de până acum, cea dinaintea întâlnirii cu a XI-a F este că am făcut o baie. Da, da, ca am făcut o baie! O baie fierbinte, dulce moleșeală care aproape m-a și omorât... numai când răul fusese făcut am aflat că una din contradicțiile în vigoare, în boala de care sufăr, este expunerea la temperaturi ridicate. (Da, mulțumesc... mi-am dat seama...empiric! mielina se distruge la temperaturi ridicate si deci nervii funcționeaza mai prost. Ce e mielina scrie in manualul de Biologie de clasa, ce ziceam?, a XI-a.)
Pot să identific și care anume nervi au fost cei mai afectați: ăla care se ocupa cu inervația musculaturii vălului palatin (că nu puteam articula prea bine) și ăla care comanda mușchii care comprimă vezica urinară(mergeam la toaletă o data/ora). Scrie tot în manualul de Biologie pentru cls. a XI-a (profil real) care nervi sunt ăia, exact. E de înteles de ce stăteam pe scaun și gânguream ca o epava și aș fi vrut să le spun (aveam un plan pregătit de acasă) de ce e bine să citească tot ce li se indică la ora de Limba si Literatura Română( vizita mea pica în timpul unei ore de LLR...), de ce trebuie să învețe despre Eminescu (...în care se studia Eminescu), și diverse prostioare amuzante care să îi facă să râdă. N-am reusit să spun decât prostioarele și puțin despre Eminescu, care ”avea nas”, le-am zis, ”pentru descoperirile științifice care aveau să facă epocă”. Așa că am să le scriu acum.
”Copii, e bine să știți ce vi se indică la LLR (cel puțin) pentru că nu aveți timp să le trăiți pe toate. Și apoi, atunci când trăiești tu o chestie pe care a mai trait-o încă cineva (și despre care știi), voluptatea e îndoită. Spre exemplu, când te îndrăgostești. Marea dragoste e un fenomen cultural, scria unu' mare - psicile nu se îndrăgostesc! Sigur, poți trăi și dacă nu te îndrăgoștești, pisicile doar asta fac... dar vă doriți o viață de pisică?
Apoi, Eminescu: de ce e Eminescu atât de studiat și de ce trebuie să citim Eminescu? Primo: nu cred că trebuie! Eh, e în programă...și profa insista... se mai cere și la bac...dar, zău, nu trebuie. A citi (Eminescu sau altminteri) e mai mult o chestiune de vreau, decât o chestiune de trebuie.
Dar motivul esențial pentru care trebuie să vreți să citiți și să învățați despre Eminescu (asta e secundo) este acela ca Eminescu a epuizat felul canonic de a scrie poezie în limba română. Există poezia dinainte de Eminescu, oarecum desuetă și hilară (vă amintesc ah-urile și oh-urile poeților Văcărești), poezia de după Eminescu (unde poetul se căznește să găsească o formulă nouă, inedită de exprimare; exemplul cel mai potrivit de inovație este Nichita Stănescu) și Eminescu, ca un jalon înfipt în firul liniar al timpului, un fel de etichetă ”felul clasic de a scrie poezie în limba română” (deși Eminescu este un romantic, știți, nu? din punctul de vedere al tehnicilor și din cel al filonului inspirațional - tematic). Un fel de Mozart în Muzică: așa e natural să sune rimele în limba română, la fel cum Mozart poate fluiera oricine, chiar poate fără să o știe (pentru că așa e natural să fluieri). Și în fine: marele impact asupra limbii române! Limba română modernă sună așa cum o auziți pe culoarele școlii, pentru că a trăit un tip, Eminescu, care a scris poezie folosind ceea ce la vremea respectiva era neologism, dezăgăzuind potențialul evolutiv al limbii ( altfel, și azi vorbeam spunând ”pohvala hulă străpungă horba să pozvolească-n ucaz păgân" în loc de "bună ziua, v-am adus o scutire medicală ca să-mi motivați absențele!").
Ei, dar n-a fost să fie.Ar fi ieșit, atunci, la iveală veleitățile mele de actor - toată lumea, inclusiv profesoara mea de Fizică din liceu, s-a crucit când am anunțat că vreau să devin fizician. (Am ales s-o vizitez după consumarea orei de română; ce noroc că stă relativ aproape de școală: trecuse o oră, aveam urgent nevoie la WC!...Care ziceam că sunt nervii ăia?)

III

Una peste alta, a fost o întâlnire plăcută. Copiii au râs, poate de mine...dar au râs, n-au plâns! (asta face parte din riscurile meseriei de profesor; ce mi-ar mai fi plăcut să fiu profesor... dar dacă nu pot vorbi?!). Cu o săptămână înainte fusesem cu ei la teatru, un amalgam de două piese scurte de Cehov, jucate binișor de o trupa de actori neprofesioniști, pe care (în pofida acestui din urmă fapt) sala i-a aplaudat în picioare. Dupa spectacol, ne-am dus cu toții să bem un vinișor cu portocale într-o speluncă pe care eu n-o știam, nu exista pe vremea când îmi efectuam eu studiile mele liceale... Cu ocazia asta, am mai cunoscut doi-trei băieți din clasă: pe Mircea, rocker - ca mine, pe Voicu (e matematicianul clasei) si pe Crețu (e crețul clasei). Mircea stă în bancă cu Tibi. Despre Voicu am reținut că are vocea groasă.

IV


În limba franceză, curcubeu se zice arc-en-ciel. Și ăsta e motivul pentru care scrierea de față se numește ”Curcubeu...”. (Pentru cei care nu studiază franceza, traducerea literală este arc-în-cer.) Asta am găsit eu că s-ar fi întâmplat acolo, un arc-în-cer, o conexiune peste 11 ani, cu o clasă a XI-a... de nota 11!





Hai sa ne facem ca totul e bine....

Haideti sa inchidem un ochi si sa privim lumea. Totul este bine , copiii invata, profesorii isi fac treaba bine, nimeni nu fura nimic si in general fiecare isi primeste rasplata pe masura realizarilor sale. Okay...
Acum haideti sa deschidem celalalt ochi si sa privim tridimensional... Realitatea este ca profesorii nu isi fac treaba ca lumea, copiii nu studiaza nimic in schimb se sinucid si brusc se lanseaza si la noi ideea de curent "emo". Ultra-super-extracalifragelistic...noua boala a tinerilor din ziua de astazi: sunt emo si se sinucid. Dar toti scapa din vedere ca ei o fac pentru ca sunt lasati nesupravegheati, pentru ca nu sunt parinti care sa se ocupe de ei si care , DOAMNE FERESTE, sa ii duca la un psiholog/psihiatru. Practic o mica nevroza trece neobservata, mascata de argumentul ca "sunt doar copii" si acum s-a ajuns sa se moara de cea mai comuna disfunctie a personalitatii asa cum cu sute de milioane de miliarde de ani in urma oamenii mureau de gripa. Se pare ca acum s-au prins ca se trateaza. Si nevroza este un stagiu inevitabil al dezvoltarii personalitatii, dar daca nu e menajata devine un criminal in serie.
A cui e vina?? Muzica bineinteles...muzica insitga, corupe si indeamna spre acte anti-crestine..si toti sunt socati, oripilati de faptul ca au acum de ce sa se teama : "EMO". Desigur, un tap ispasitor trebuie gasit, dar nu prea ai cum sa dai vina pe altcineva afara de persoana in cauza, care s-a sinucis si drept urmare ar fi cam greu sa fie trasa la raspundere. Si astfel apare indoiala...dar de ce a murit de fapt..sa fie parintii de vina?? Nuuu..N-are cum...altceva...trebuie sa fie altceva...Ce?? Ceva ce e mereu aproape de tineri, ceva fermecator..muzica. Da!! Asta este...MUZICA este vinovata pentru faptul ca niste copii care cautau echilibru emotional in alta parte decat in familie au fost dezamagiti. Decat sa cheme in studiouri de televiziune asa zisi "psihologi" cu pierce-uri pe fiecare centimetru patrat de piele, mai bine ar chema parintii , sa ii intrebe pe ei ce si cum. Pariu ca nici nu o sa stie ce au mancat ultima oara.

Mda...

Cica Einstein a spus la un moment dat ca gravitatia nu este responsabila pentru faptul ca ne indragostim ( Gravity is not responsible for people FALLING in love); tradus din engleza este o prostie, mot a mot din engleza inseamna : Gravitatia nu este responsabila pentru oamenii care cad in dragoste ( ca sa fiu explicit); lucru care este de asemenea evident...dar nu chiar. Faptul ca ne indragostim nu are nicio legatura cu g=9.8 m/s^2 ci cu faptul ca suntem vulnerabili, ca avem nevoie de ceea ce ne lipseste, orice ar fi acel lucru. Relatiile nu merg pentru ca nu stim intotdeauna exact ce ne trebuie ca sa traim bine, dar punctul pe I cam acesta ar fi: nu este dragoste, este nevoie, este compensatie ... e trist si dureros. Este cazul sa nu ne mai mintim...dragostea adevarata are un motiv si putem spune ca este adevarata daca noi credem in acel motiv ca fiind un dat si nu o necesitate.

Clasa a XII-a F Mate-Fizică Bilingv-Engleză C.N. Mircea cel Batrân Rm. Vâlcea